Sainte Chapelle
situata in inima Parisului, pe Ile de la Cite, catedrala Saine Chapelle reprezentapentur mine un obiectiv pe care doream mult sa-l vad, insa care nu-mi fusese accesibil pana acum din cauza cozilor imense de la intrare
insa am vrut neaparat sa o vizitez, asa ca, de data asta, am stat la coada respectiva sifiecare minut de asteptare a fost rasplatit de ceea ce am vazut
catedrala e construita la mijlocul sec. al XIII-lea, intre 1242 si 1248, in inima palatului regal din acea vreme (Palais de la Cite, resedinta regala intre secolele X – XIV, in prezent fiind Palatul Justitiei), cu scopul de a gazdui marturii ale credintei intru Hristos, cea mai cunoscuta fiind Coroana Thorns, achizitionata in 1239, de catre Louis IX, pentru o suma care a intrecut-o pe cea necesara construirii catedralei
in prezent, Sainte Chapelle si cladirea invecinata, Conciergerie, reprezinta singurele vestigii ramase din cel mai vechi palat al regilor Frantei
ceea ce o face speciala este ansamblul de 15 vitralii de 15,5 metri inaltime (datand din sec. al XIII-lea) si fereastra circulara care are 9 metri in diametru (din sec. al XV-lea) pe care sunt infatisate 1113 scene din Biblie

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

o parte din cele 15 vitralii cu scene din Biblie

Sainte Chapelle

Sainte Chapelle

o parte din cele 15 vitralii cu scene din Biblie

impresionanta fereastra circulara de 9 metri in diametru

actualul Palat al Justitiei

actualul Palat al Justitiei

poarta Palatului Justitiei

poarta Palatului Justitiei