sting
ramasese unul dintre favoritii mei din adolescenta pe care inca nu ii ascultasem “live”
pe vremuri, pe la mijlocul anilor ‘80, cumparasem un vinil The Police, numit “Ghost in the Machine”, din piata sarbilor din Timisoara, fara sa stiu totusi prea bine cine si ce canta
atunci m-a atras coperta albumului, complet neagra si cu un inscris ciudat, rosu, cu caractere similare celor care apareau pe cadranele ceasurilor electronice din plastic, cele cu 12 melodii, atat de dorite in acea perioada
am rulat acest vinil in (ceea ce acum, la radio, se numeste) “heavy rotation”, pe pick-up-ul meu, alternandu-l cu “Back in Black” de la AC/DC, cu “Houses of the Holy” de la Led Zeppelin, cu “In the Court of the Crimson King” de la King Crimson, cu “Welcome Back My Friends to the Show That Never Ends… Ladies and Gentlemen” de la Emerson, Lake & Palmer sau cu “Third Degree” al lui Johnny Winter… adica acele discuri pe care reusisem si eu sa pun mana pe vremea aia
atunci am ascultat pentru prima oara melodii precum “Spirits in the Material World”, “Every Little Thing She Does Is Magic”, “Demolition Man” sau “Rehumanize Yourself”, care sunau altfel decat ceea ce eram obisnuit sa ascult, si care ma atrageau in special datorita vocii vocalistului, unul numit Sting
in sfarsit… ce doresc sa spun este ca seara trecuta l-am vazut in sfarsit pe Sting, l-am ascultat cantand absolut minunat si cu o imensa modestie melodiile compuse in secolul 16 de un englez de-al lui, numit John Dowland, alaturi de un bosniac uimitor (Edin Karamazov) care a mangaiat lauta timp de o ora si jumatate cu ochii inchisi, fara sa intoarca macar o pagina din partiturile pe care le avea in fata
a fost miraculos, am vazut doi adevarati artisti…
iar faptul pe care si Sting l-a subliniat, cum ca instrumentele la care au cantat in concert, acele laute ciudate, sunt create de un roman numit Cezar Mateescu, nu a facut decat sa intregeasca perfectiunea unei seri linistite, in care nu puteai decat sa te lasi vrajit de degetele unuia care alergau pe coardele lautei si de vocea un pic ragusita dar fascinanta a celuilalt…
totul pe o scena simpla, cu doar doua-trei reflectoare care ii scoteau din intuneric
totusi, ca bonus, trebuie sa spun ca in a doua parte a concertului am ascultat si “Fields of Gold”, si “Roxanne”, si “Every Breath You Take”, si “Fragile”, si “Message in a Bottle”… si ca publicul a aplaudat vreo 5 minute la sfarsit, in picioare, sperand ca Sting se va intoarce pentru un al doilea bis